Zodia Rac este un înger printre oameni

Zodia Rac este un înger printre oameni

Racul este cel de-al patrulea semn al zodiacului, iar cei născuți sub această zodie sunt cunoscuți pentru felul lor blând, călduros și iubitor de a fi. Nu ai cum să nu îi iubești. Află din următorul articol de ce zodia Rac este un înger printre oameni!

Nativii din zodia Rac au mereu grijă de apropiații lor. Aceștia sunt dispuși să facă orice pentru a se asigura că cei dragi sunt fericiți și nu duc lipsă de nimic. De cele mai multe ori, se vor lăsa pe locul doi. Racii se gândesc mai mult la binele celor din jur decât la binele propriu.

Nu sunt puține dățile când ajung să sfârșească dezamăgiți, dar nu se pot schimba. De fiecare dată când o persoană dragă are o problemă, Racul o va asculta și va face tot posibilul pentru a o ajuta. De asemenea, este cunoscut pentru faptul că dă cele mai minunate sfaturi și reușește să schimbe în bine starea de spirit a tuturor.

Racii cred în a doua șansă…și în a treia…și în a patra. Sunt dispuși să ierte pe oricine pentru orice lucru rău care l-a făcut. Nu sunt obișnuiți să poarte pică, ci din contra. Se arată dornici de a remedia problemele prin discuții sincere și calme. Niciodată nu vei vedea un Rac ieșindu-și din fire. Nu îi stă în caracter să facă asta. În schimb, preferă să stea singur și să nu rezolve nimic pe moment. Astfel, cel care i-a greșit va avea timp să își dea seama că nu a procedat corect.

Nativii din zodia Rac au o intuiție de invidiat. Deși în majoritatea timpului ai putea crede ca sunt timizi, ei de fapt sunt foarte atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor și, în acest fel, reușesc să cunoască caracterul uman foarte bine. Racii sunt capabili să își dea seama de intențiile unei persoane fără ca aceasta să dea prea multe indicii.

Blândețea și sensibilitatea lor reușesc să atragă doar energii pozitive asupra nativilor din zodia Rac. De asemenea, la rândul lor, aceștia le împărtășesc cu toate persoanele din viața lor. Sunt extrem de generoși și mereu dispuși să își ajute persoanele dragi. Loialitatea lor nu poate fi niciodată pusă sub semnul întrebării. Racii sunt devotați persoanelor care le intră în viață și fac tot ceea ce ține de ei pentru a demonstra acest lucru.

Oricine are ca partener un Rac se poate considera extrem de norocos. Nativii din această zodie iubesc cu toată ființa lor. Se dedică pe deplin perechii lor și își doresc ca totul să meargă perfect între ei. Atunci când se implică într-o relație, își doresc ca ea să dureze pentru totdeauna. Au foarte multă iubire de oferit și, în același timp, au nevoie de ea măcar în aceeași cantitate.

Siguranța și fericirea partenerului devin prioritățile principale ale Racului. De cele mai multe ori, Racul este posibil să nu fie capabil să își exprime în mod verbal sentimentele, însă cu siguranță le va demonstra pe deplin prin toate mijloacele pe care le are la dispoziție.

Aceste 5 zodii se gândesc mai mult la ceilalți decât la ei

Aceste 5 zodii se gândesc mai mult la ceilalți decât la ei

Empatia nu este neapărat o caracteristică umană, ci mai mult o calitate pe care nu multe persoane o au. Este cu adevărat important să nu fim egoiști și să ne gândim și la persoanele din jurul nostru. Află din următorul articol care sunt cele 5 zodii care se gândesc mai mult la ceilalți decât la ei!

Rac

Nu este o surpriză pentru nimeni prezența nativilor din zodia Rac în acest articol. Ei sunt dispuși în cele mai multe cazuri să renunțe la binele propriu pentru binele apropiaților lor.

Aleg să își pună persoanele dragi pe primul loc pentru că așa simt că este corect să facă. Chiar dacă de multe ori au ajuns să fie dezamăgiți și răniți, nu se pot schimba. Altruismul lor și grija pentru cei din jur sunt calitățile de bază ale nativilor din zodia Rac.

Pești

Nativii din zodia Pești sunt orientați mai mult spre ceea ce ține de spiritualitate. Tocmai de aceea, se folosesc de toate resursele pe care le au la dispoziție pentru a-și ține persoanele dragi alături. Pentru Pești, prietenii sunt foarte importanți. Atunci când cineva apropiat are o problemă, putem spune că și ei au o problemă. De multe ori sunt dispuși să lase deoparte ceea ce au de făcut pentru a-și ajuta apropiații.

Taur

Nativii din zodia Taur ar fi dispuși să facă mari sacrificii pentru binele apropiaților lor. Fericirea prietenilor este mai importantă decât propria lor fericire. Îi protejează și își doresc să aibă grijă ca aceștia să se simtă întotdeauna în siguranță în preajma lor. Calmul și seriozitatea Taurilor îi determină să fie prieteni de nădejde, iar cei dragi mereu apelează la ei atunci când au nevoie de sfaturi sau când au nevoie de un umăr pe care să plângă.

Gemeni

Nativii din zodia Gemeni sunt extrem de empatici. Ei trăiesc pentru a reuși să îi facă pe cei din jurul lor mai fericiți. Sunt mereu dornici să își ajute prietenii în rezolvarea problemelor lor, chiar dacă și ei au multe pe cap. Toată lumea se poate baza pe încrederea Gemenilor. Ei nu vor trăda pe nimeni niciodată, indiferent de circumstanțe. Dacă cineva apropiat are nevoie de ei, vor fi acolo cu orice preț pentru a oferi o mână de ajutor.

Balanță

Pentru nativii din zodia Balanță, nimic nu îi poate face să fie mai mulțumiți decât fericirea persoanelor din jurul lor, mai ales când știu că au putut contribui la acest lucru. Socializarea este punctul lor forte. Nicio problemă nu este prea gravă sau de nerezolvat atunci când este pusă în mâna unei Balanțe, iar apropiații știu acest lucru, tocmai de aceea apelează la ea ori de câte ori se ivește o situație dificilă. Acești nativi sunt dispuși să îi ajute pe cei din jur, iar abia apoi să își resolve propriile probleme. Așa cunt ei construiți și nimeni nu îi poate schimba, chiar dacă asta ar însemna să se pună mereu pe un loc secund.

De ce este unică și fabuloasă femeia Scorpion

femeia-scorpion

Femeia din zodia Scorpion este acel tip de “femme fatale” – o femeie pe care toți bărbații doresc să o aibă. Misterioasă, reușește să se distingă în mod clar de restul femeilor din zodiac. Află din următorul articol de ce este unică și fabuloasă femeia Scorpion!

Femeia Scorpion este cea mai senzuală și mai misterioasă femeie din toate cele 12 semne zodiacale. Este fascinată de firea umană și de tot ceea ce viața a pregătit pentru ea. Magnetismul ei reușește să atragă toate privirile celor din jur, indiferent de cum ar arăta. Atitudinea este cea care definește femeia Scorpion în profunzime.

Niciodată nu vei putea păcăli femeia Scorpion. Este extrem de intuitivă și știi ce vrei să spui chiar înainte ca tu să poți rosti două cuvinte. Este sinceră și nu se ascunde niciodată după cuvinte. Preferă ca cei din jur să o considere dură și nemiloasă decât să o perceapă a fi o mincinoasă. De multe ori, femeia Scorpion reușește să îi rănească pe apropiați cu felul ei tăios de a spune adevărul, însă nu se poate schimba.

Și asta face parte din farmecul ei. De asemenea, se așteaptă să fie tratată cu aceași doză de sinceritate, căci nimic nu poate înfuria mai tare o femeie Scorpion decât minciuna.

Femeia Scorpion este neînfricată, curajoasă și mereu pregătită să accepte provocările. Chiar și atunci când întâmpină obstacole în drumul ei spre succes, ea nu va renunța, ci din contra. Atunci va fi momentul în care se va motiva și mai tare să continue și să arate că este cea mai bună. Nimeni și nimic nu poate sta în calea obiectivelor ei. Femeia Scorpion este născută pentru a avea succes. De asemenea, este dispusă să muncească din greu pentru a avea parte din el și este conștientă că nimic bun nu se poate întâmpla peste noapte. Se va folosi de toate resursele pe care le are la dispoziție pentru a obține ceea ce își dorește.

În plan sentimental, femeia Scorpion este extrem de pasională. Cu greu poți trece pe lângă ea fără a o remarca și fără a o complimenta. Își testează partenerul pentru a fi sigură că este alegerea potrivită pentru ea. Odată cucerită, va iubi cu toată ființa ei și va fi extrem de devotată partenerului. De asemenea, femeia Scorpion își va ajuta partenerul să se dezvolte atât în plan spiritual, cât și în carieră. Îl va proteja și nu va lăsa pe nimeni să stea în calea fericirii lor.

Chiar dacă știe că și alte priviri sunt ațintite asupra ei, nu va permite nici cel mai mic avans din partea altor bărbați. Pentru femeia Scorpion, loialitatea este esențială într-o relație. Pentru ea, flirtul ar putea fi considerat o formă de jignire. Conexiunea dintre femeia Scorpion și partener trebuie să treacă neapărat pragul superficialității pentru a funcționa. Ei trebuie să se potrivească mai ales în plan spiritual și să se dezvolte o comunicare excelentă între ei. Astfel, oricine are alături o femeie Scorpion trebuie să se simtă norocos și să nu o piardă!

Nu încerca să dobori aceste 5 zodii! Când își revin te vor distruge!

Aceste-5-zodii-s-au-nascut-sa-dea-ordine

Cu toții avem momente în care simțim că pur și simplu am clacat, însă important este modul în care alegem să ne revenim după o astfel de cădere.

Următoare 5 zodii sunt extrem de hotărâte și nu vor lăsa nici o greșeală neplătită. Află care sunt acestea!

Scorpion

Scorpionii sunt cunoscuți pentru felul lor răzbunător de a fi. Pentru nativii din această zodie nu se concepe nicio greșeală la adresa lor și, mai mult decât atât, nicio greșeală nu rămâne netaxată. Atunci când țin la cineva, investesc foarte multe sentimente în persoana respectivă și sunt dispuși să facă multe eforturi pentru a-și demonstra devotamentul.

Atunci când sunt dezamăgiți, sunt gata să treacă de la iubire la ură în doar câteva secunde. Scorpionii vor face tot ceea ce le stă în putere pentru a se asigura că persoana care i-a făcut să sufere se va simți cel puțin la fel de rău pe cât s-au simțit ei. Mai mult de atât, nu se vor opri până când nu îl vor vedea la pământ, implorând pentru iertare.

Berbec

Nativii din zodia Berbec au o ambiție de neegalat și sunt dispuși să facă compromisuri uriașe pentru a se asigura că sunt mai buni decât toți cei din jurul lor. Când își pun în minte un obiectiv, se vor folosi de toate resursele pe care le au la dispoziție pentru a ajunge la succes și nimeni nu îi poate opri. Chiar dacă trec prin momente dificile, felul competitiv al Berbecilor de a fi îi face să nu renunțe, ci din contra. Tocmai în acele momente sunt dispuși să dea tot ce e mai bun din ei pentru a izbuti.

Capricorn

Obiectivul principal pe care un nativ din zodia Capricorn îl are este acela de a se dezvolta profesional și nimeni nu îl poate opri din drumul său spre succes. Atunci când cineva încearcă să îi frângă visele, Capricornul este în stare să recurgă la cele mai umilitoare metode pentru a se răzbuna. Acesta are un plan foarte bine fixat în minte, ce nu suportă absolut nicio abatere. Orice obstacol va fi eliminat instant de către acesta și nici măcar nu se va mai uita în urmă.

Leu

Leii sunt “regii junglei”, au o părere foarte bună despre propria lor persoană și își doresc întotdeauna să iasă în evidență prin superioritatea lor. Atunci când cineva încearcă să le ia locul, va fi grav sancționat. Nativul din această zodie și-a depus toată energia în a-și construe imaginea pe care o afișează și nu va permite nimănui să o distrugă. Va face tot posibilul ca persoana care încearcă să îi facă rău să regrete acest lucru și să se întoarcă în genunchi la el, cerându-și iertare în mod public.

Taur

Taurii nu sunt cunoscuți ca fiind impulsivi, ci din contra. Sunt foarte raționali și calmi în majoritatea timpului. Totuși, atunci când sunt “călcați pe coadă”, sunt gata să sancționeze acest lucru. Chiar dacă asta ar însemna să își sacrifice întregul timp liber, nativii din zodia Taur sunt dispuși să treacă peste toate sentimentele și să facă orice pentru a le arăta celor ce le-au greșit că nu au făcut tocmai alegerea potrivită.

Aceste 5 zodii s-au născut să dea ordine! Este o greșeală să crezi că îi poți controla

Aceste-5-zodii-s-au-nascut-sa-dea-ordine

Nu este nimic greșit în a avea încredere în tine și în forțele propria. Următoarele 5 zodii iubesc să domine și să simtă că dețin controlul suprem, tocmai de aceea sunt foarte greu de “îmblânzit”. Află care sunt acele zodii ce s-au născut să dea ordine!

Berbec

Nativii din zodia Berbec s-au născut să fie șefi. Ei sunt extrem de ambițioși și întotdeauna își duc la bun sfârșit obiectivele pe care și le-au fixat în minte, folosindu-se de toate resursele pe care le au la dispoziție în acest sens. Când un Berbec și-a pus ceva în minte, lucrurile trebuie să meargă așa cum și-a imaginat el și nimeni altcineva nu îi poate sta în cale.

Fecioară

Este deja bine-cunoscută firea perfecționistă a nativilor din zodia Fecioară. Aceștia iubesc organizarea, însă, mai mult decât atât, iubesc să dea ordine. Fecioarele nu acceptă greșelile nici din partea lor, nici din partea celor din jurul lor. În general, nu ascultă sfaturile celorlalți deoarece consideră că ei sunt singurii în măsură să decidă ceea ce e bine sau rău pentru ei. De asemenea, sunt și foarte buni critici, iar dacă observă că cei din jur nu își fac treaba așa cum trebuie, sunt în stare să preia singuri atribuțiile respective

Pești

Deși în aparență nu este așa, Peștii sunt extrem de încrezători în puterile lor și cunosc exact ceea ce trebuie să facă. Nativii din această zodie sunt foarte intuitivi și, datorită acestui lucru, reușesc să se strecoare sub pielea celor din jurul lor. Astfel, sunt capabili să îi controleze cu ușurință pe ceilalți, fără ca aceștia măcar să sesizeze acest lucru până ce au finalizat ceea ce aveau de făcut. Aceasta este cea mai de preț calitate a Peștilor, tocmai de aceea este foarte greu ca cineva să reușească să îi controleze.

Scorpion

Pentru un nativ din zodia Scorpion, lucrurile trebuie să se întâmple exact așa cum și-a propus, altfel nu va fi bine. Scorpionii sunt foarte axați pe ideile lor și, odată formate, nimeni nu le poate schimba părerile. Firea lor încăpățânată îi face foarte dificil de controlat, iar cei mai mulți nici nu au curajul să facă asta. Nativii din zodia Scorpion iubesc să spune celor din jur ceea ce au de făcut și nu sunt dispuși să accepte niciodată un “nu” ca răspuns.

Leu

Nativii din zodia Leu sunt foarte dominanți și consideră că este în natura lor să dea ordine. Aceștia își doresc ca toată lumea să se învârtă în jurul lor și nu suportă ca cineva să îi controleze sub orice formă. Un Leu va fi întotdeauna superior sau, cel puțin, acesta este felul în care el se va vedea. Nimeni nu îi poate impune unui nativ din această zodie să facă sau să nu facă un lucru, atâta timp cât el știe foarte de bine drumul pe care trebuie să îl parcurgă pentru a-și îndeplini obiectivele.

Cum va fi viața ta peste 10 ani în funcție de zodie

Cum-va-fi-viata-ta-peste-10-ani-in-functie-de-zodie

Cu siguranță ai avut momente în care te-ai gândit cum ai arăta peste 10 ani, unde te vei afla și ce vei face. Noi ne-am gândit să îți eliminăm măcar o parte din dubii, așa că află din următorul articol cum va fi viața ta peste 10 ani în funcție de zodia pe care o ai.

  • Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Peste 10 ani, nativii din zodia Berbec vor confrunta consecințele unei atitudini impulsive. Toate deciziile pripite luate până în acel moment se vor răsfrânge asupra viitorului lor. Totuși, nu este totul pierdut. Chiar și în acea situație încă va exista o cale de ameliorare dacă acești nativi vor fi dispuși să facă niște compromisuri.

  • Taur (21 aprilie – 20 mai)

Nativii din zodia Taur se vor schimba foarte mult. Peste 10 ani, îi vom găsi mult mai răbdători și mai orientați spre a-i înțelege pe cei din jurul lor. Deciziile pe care le vor lua atunci vor fi foarte bine analizate. De asemenea, totul trebuie să fie atent calculat dinainte, căci nu își permit să comită nicio eroare.

  • Gemeni (21 mai – 21 iunie)

Datorită inteligenței lor, nativii din zodia Gemeni vor reuși să se împlinească pe plan profesional peste 10 ani. Fie că este vorba de un job nou sau de avansarea pe o poziție superioară în actualul job, banii nu vor fi o problemă pentru Gemeni. Totuși, trebuie să fie foarte atenți la gestionarea acestora, căci tentațiile vor fi destul de mari.

  • Rac (22 iunie – 22 iulie)

Nativii din zodia Rac vor trece prin multe dezamăgiri, însă peste 10 ani vor deveni suficient de puternici pentru a nu mai permite nimănui să îi rănească. Deși în esență este un lucru pozitiv, o astfel de abordare poate duce la izolare pentru nativii din zodia Rac, ceea ce nu este tocmai de dorit.

  • Leu (23 iulie – 22 august)

Nativii din zodia Leu își vor îndeplini marele vis. Timp de 10 ani vor munci din greu pentru a ajunge acolo unde își doresc, și anume în lumina reflectoarelor. Chiar dacă obstacolele au fost nenumărate, la finalul acestei perioade visul va deveni realitate. Toată lumea va ști de ei și toți vor dori un autograf!

  • Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Nativii din zodia Fecioară vor învăța să fie mult mai blânzi cu propria lor persoană. Perfecționiștii zodiacului vor înlătura acea sobrietate caracteristică peste 10 ani și vor deveni mult mai relaxați. Vor privi lucrurile dintr-o perspectivă nouă și vor avea mai multe șanse de reușită în ceea ce și-au propus.

  • Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)

Peste 10 ani, nativii din zodia Balanță aproape că rămân neschimbați. Sunt aceleași firi echilibrate care aduc bună-dispoziția în orice loc intră. În această perioadă de 10 ani cercul lor de prieteni se va restrânge considerabil, însă vor fi conștienți de faptul că prietenii adevărați sunt cei pe care îi au alături și la bine și la greu.

  • Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Nativii din zodia Scorpion vor avea parte de schimbări cu adevărat importante în această perioadă de 10 ani. Nimic nu va mai fi la fel. Totuși, acest gând nu trebuie să fie unul de speriat, ci din contra. Lucrurile vor merge foarte bine pe plan financiar și vor avea ocazia să călătorească prin toată lumea cu ajutorul noului loc de muncă.

  • Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Nativii din zodia Săgetător vor fi la fel de independenți și de aventuroși și peste 10 ani. Relațiile de lungă durată nu vor fi o prioritate. Chiar dacă a trecut destul de mult timp, aceștia încă preferă să se bucure de provocările pe care viața le pune la dispoziție și să se axeze mai mult pe partea de distracție decât pe întemeierea unei familii.

  • Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Peste 10 ani, nativii din zodia Capricorn vor atinge apogeul în plan profesional. Toate eforturile lor de până atunci vor fi în sfârșit răsplătite. Lucrurile bune nu se opresc aici, căci reușesc să își întemeieze propriul cămin, având o familie extrem de fericită și de unită.

  • Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

În următorii 10 ani, este posibil ca nativii din zodia Vărsător să se schimbe destul de mult din punct de vedere fizic. Dacă nu vor avea grijă de alimentația lor, lucrurile s-ar putea să se îndrepte într-o direcție nu tocmai dorită.

  • Pești (19 februarie – 20 martie)

Este destul de greu de intuit felul în care vor fi nativii din zodia Pești peste 10 ani, căci ei sunt într-o continuă schimbare. Cert este că vor cunoaște multe persoane noi și vor avea multe oportunități de dezvoltare profesională, pe care trebuie să le filtreze cu atenție.

Nevoiele și dorințele unui Taur

zodia taur

Persoanele născute sub semnul zodiacal al Taurului sunt loiale, pasionale și suportive. Cu toate acestea, energia unui Taur poate fi, de asemenea, agresivă și încăpățânată. Având în vedere aceste calități contradictorii și complexe, află care sunt nevoile și dorințele zodiei Taur!

Siguranță

Taurul este seducătorul senzual al zodiacului – un adevărat romantic și unul dintre cei mai buni parteneri pe care îi vei găsi. Îi place să fie aproape de persoana iubită și își va demonstra sentimentele prin admirația și atenția pe care i-o acordă. Taurii sunt cei mai fericiți atunci când partenerii le oferă siguranță pe partea sentimentală.

Într-o relație, nativul născut sub semnul zodiacal al Taurului este destul de tradițional, în sensul că îi va plăcea să meargă la întâlniri. Cu toate acestea, cel mai mult iubește statul în casă, astfel încât o mare parte a timpului va fi petrecută în pat, îmbrățișându-se cu partenerul și vizionând filme pe canapea. Taurul se luptă pentru a menține o relație bună și depune mult efort atunci când vine vorba de cineva pe care iubește.

Libertate în exprimare

Cel mai important lucru de știut atunci când vorbim de nativii din zodia Taur este că nu este recomandat să intri în conflicte cu ei. Nu vei câștiga. Ei pot fi extrem de încăpățânați, așa că este absolut necesar să se creeze o comunicare bună de la început. Taurii știu exact ceea ce vor. Argumentul lor va fi întotdeauna mai bun decât al tău, așa că nu te mai obosi să îi schimbi punctul de vedere. Taurul rebel și temperamental se va certa până când va fi ca el.

Răbdare

Taurul are nevoie de mult timp pentru a-și putea construi încrederea în persoanele de lângă el, iar oricine dorește să îi câștige inima trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Dat fiind faptul că Taurii sunt oameni care nu obișnuiesc să fie foarte vocali, vor părea imposibil de atins uneori, ca și cum nimic nu îi poate mișca.

Așadar, au nevoie de persoane care doresc cu adevărat să-i cunoască. După un timp, ei vor avea încredere în tine, iar tu vei fi unul dintre cei privilegiați să vadă o latură cu totul diferită față de ceea ce prezintă ei în mod normal, dar va dura ceva timp până să se ajungă în acel punct.

Empatie

Taurul este adesea rigid și conservator, fiind unul dintre cele mai fiabile semne ale zodiacului, gata să lupte și să rămână la alegerile sale până când va ajunge într-un punct de satisfacție personală. Este ocupat în mare parte din timp și este foarte prins în proiectele sale, de aceea nu trebuie să îl oprești din ceea ce face. Taurul are nevoie ca tu să crezi în el și să îl lași să-și urmeze visele. Are nevoie de cineva care să nu îl contrazică și, mai ales, nu vrea să audă sfaturi despre cum trebuie să facă lucrurile.

Iubire

Taurii tind să facă alegeri cu mintea și nu cu inima. Partenerul perfect ar fi o persoana care merită să fie iubită la fel de mult ca și nativul din zodia Taur și dorește să-și asume riscuri atunci când vine vorba de relații. Pentru a găsi dragostea adevărată, un Taur trebuie să călătorească în lume, să își schimbe modul în care privește lucrurile sau să facă o schimbare în întregul său sistem de credințe și în sistemul său de valori.

Pentru un Taur este nevoie de un partener care este dispus să îi ofere securitate și afecțiune.

Dacă viața le dă lămâi, zodiile ar..

daca-viata-le-da-lamai

Fiecare persoană se confruntă în viață cu situații dificile. Important este să știm cum să le gestionăm pentru a nu cădea în prăpastie. Află ce ar face zodiile în astfel de momente!

  • Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Berbecii sunt destul de impulsivi și nu reacționează prea bine în momente de cumpănă. Se enervează foarte repede și nu se gândesc la consecințele faptelor lor. Deși acest tip de comportament înrăutățește relațiile cu cei din jur, nativii din această zodie au capacitatea de a-și asuma, în final, vina pentru cele întâmplate și de a-și cere iertare. Uneori, însă, ar putea fi prea târziu.

  • Taur (21 aprilie – 20 mai)

Atunci când viața nu se arată a fi chiar roz, Taurul prefer să sufere în tăcere. Nu se va plânge niciodată și va încerca să-și păstreze pozitivitatea în relațiile cu cei din jur. Însă, în momentul în care va ajunge acasă se va lăsa pradă viciilor: fie va mânca în mod excesiv, fie va apela la alte lucruri care i-ar putea afecta sănătatea.

  • Gemeni (21 mai – 21 iunie)

Nativii din zodia Gemeni sunt vulnerabili în fața problemelor ce se ivesc în viața lor. Analizează în mod exagerat fiecare lucru care a dus la situația dificilă în care se află. Totuși, atunci când trebuie să găsească și o rezolvare, nu se alege nimic. De cele mai multe ori, nu comunică în astfel de momente cu nimeni și se interiorizează.

  • Rac (22 iunie – 22 iulie)

Racii sunt foarte slabi din punct de vedere emoțional. Situațiile dificile aproape că îi doboară de cele mai multe ori. Nativii din această zodie se consumă mult și, chiar dacă nu o să ceară asta, au nevoie ca cei apropiați să le fie alături măcar cu o vorbă bună. Astfel, s-ar încărca cu putere și ar simți că lucrurile se vor îndrepta încetul cu încetul.

  • Leu (23 iulie – 22 august)

Când viața îi oferă lămâi, Leul face limonadă. Un Leu va fi întotdeauna de neoprit și nu va accepta niciodată să fie doborât. Va lupta pentru ca lucrurile să se întâmple așa cum își dorește, folosindu-se de toate resursele de care dispune.

  • Fecioară (23 august – 22 septembrie)

În momentele dificile, Fecioara alege să se angajeze în diferite activități ce îi vor liniști mintea și sufletul. Va fi tăcută cu cei din jur, dar asta pentru că evită să spună lucruri ce ar putea afecta alte persoane. Preferă să se retragă un timp pentru a-și pune ordine în gânduri și pentru a se liniști.

  • Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)

Balanțele preferă să se exteriorizeze în momente de cumpănă. Fiind iubitori ai armoniei, nativii din această zodie vor încerca pe cât posibil să elimine energiile toxice ce le înconjoară, verbalizând problema cu care se confruntă. Acesta este modul în care se confruntă Balanțele cu problemele din viața lor.

  • Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Scorpionii sunt aprigi la mânie, iar momentele de cumpănă nu sunt gestionate în cel mai optim mod de către aceștia. În general, se enervează și pot deveni violenți atât verbal, cât și fizic. În momentul respectiv, vor crede că nu există soluție pentru problema lor și că totul este ruinat.

  • Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Săgetătorii nu pot face față supărărilor. Se agită și supra-analizează lucrurile. În cel mai rău caz, chiar pot ajunge pradă depresiei. De asemenea, se pot cufunda în vicii pentru a uita de problemele cu care se confruntă. Suportul celor din jur îi va ajuta să treacă mai ușor peste astfel de cumpene.

  • Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Atunci când un Capricorn este abătut, este de preferat ca cei din jur să îl evite. Are tendința de a-și descărca frustrările pe oricine îi este prin preajmă. Exagerează situația și se încarcă singur de energii negative. De asemenea, poate deveni agresiv cu persoanele din jur.

  • Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

În momente de cumpănă, nativii din zodia Vărsător apelează la prietenii lor. Au nevoie de cei apropiați pentru a face față unor astfel de situații și pentru a nu se cufunda în propriile gânduri. În acel fel, starea lor de spirit se va ameliora și va găsi mult mai ușor soluții la probleme.

  • Pești (19 februarie – 20 martie)

Când viața le dă lămâi într-o anumită perioadă a vieții lor, Peștii au obiceiul de a-și aminti de toate celelalte lămâi primite până în acel moment. Astfel, își înrăutățesc singuri starea și orice comunicare cu cei din jur nu va fi benefică. Fiecare replica va fi luată personal de către un nativ din zodia Pești.

De ce nu vor zodiile să fie într-o relație

de-ce-nu-vor-zodiile-sa-fie-intr-o-relatie

Fie că este vorba de niște simple dezamăgiri sau de niște răni profunde lăsate în urma iubirii, află motivele pentru care zodiile nu doresc să fie într-o relație!

  • Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Nativii din zodia Berbec sunt mereu în căutare de lucruri noi. Sunt dispuși să renunțe la o relație de lungă durată pentru a vedea cum ar fi viața lor alături de o altă persoană. De asemenea, niciodată nu vor admite vina lor pentru cele întâmplate.

  • Taur (21 aprilie – 20 mai)

Nativii din zodia Taur sunt extrem de egoiști. Întotdeauna se vor pune pe ei pe primul loc, chiar și în momentul în care sunt implicați într-o relație și iubesc. La un moment dat, vor exista conflicte pe această temă între Taur și persoana iubită, iar Taurul va decide că nu poate să renunțe la ego-ul său nici măcar atunci când e vorba de dragoste.

  • Gemeni (21 mai – 21 iunie)

Nativii din zodia Gemeni au dublă personalitate. Dacă în aparență totul este perfect și se simt extraordinar de bine alături de persoana iubită, în realitate se poate să se întâmple exact contrariul. Aceste oscilații îi vor ține departe de o relație serioasă.

  • Rac (22 iunie – 22 iulie)

Firi sensibile, nativii din zodia Rac aleg de multe ori să nu se implice în relații din frica de a nu fi răniți. În urma multor dezamăgiri, preferă să aibă mai multă grijă de sufletul lor decât să mai sufere.

  • Leu (23 iulie – 22 august)

Leii sunt zburdalnici și se află într-o permanentă căutare de atenție. Relația cu un nativ din zodia Leu poate funcționa la început, dar, ulterior, Leul se va retrage pentru că va deveni plictisitor pentru el să primească atenție de la aceeași persoană zilnic.

  • Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Nativii din zodia Fecioară se tem de noi începuturi. Consideră că, după un eșec, nu mai au energia necesară să ia totul de la capăt. Acesta este motivul pentru care aleg să stea departe de emoțiile primelor înâlniri și de tot ceea ce presupune o relație.

  • Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)

Nativii din zodia Balanță urăsc să se implice în relații de lungă durată. Dacă la început totul va părea lapte și miere, ulterior Balanța își va da seama că fie s-a plictisit, fie ceva nu este pe placul ei.

  • Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Dacă este ceva ce nativii din zodia Scorpion urăsc cel mai tare, acela este compromisul. Sunt extrem de încăpățânați și se ghidează după un singur motto: „Ori ca mine, ori deloc!”

  • Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Săgetătorii sunt firi libertine. Își doresc să aibă parte de foarte multă libertate și să fie independenți. Acesta este și motivul pentru care sunt incapabili să se angajeze în relații. Nu suportă să stea în același loc pentru prea mult timp și nici ca cineva să dețină controlul asupra lor.

  • Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Chiar dacă în momentul în care se află într-o relație sunt loiali față de persoana iubită, nativii din zodia Capricorn ajung să se plafoneze destul de repede. Uneori, aceștia simt că nu au energia necesară pentru a începe o nouă relație, așa că preferă să stea deoparte.

  • Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Este cunoscut faptul că nativii din zodia Vărsător sunt ce mai rebeli din tot zodiacul. Sunt persoane extrem de dificile, cu instabilități emoționale. Uneori, ar prefera să rămână singuri pentru totdeauna decât să se implice într-o relație. Pe de altă parte, atunci când intră într-o relație, nu pot rămâne fideli pentru prea mult timp.

  • Pești (19 februarie – 20 martie)

Nativii din zodia Pești sunt dispuși să facă orice pentru a-i vedea pe cei din jurul lor fericiți. Atunci când suferă o dezamăgire, aceștia ajung să devină destul de decepționați și preferă să nu se mai implice în relații o lungă perioadă de timp.

Ei se vor întoarce mereu la tine după o despărțire

se intorc la tine dupa despartire

Nativii acestor cinci zodii se vor întoarce mereu la tine după o despărțire, indiferent de motivul acesteia și indiferent de consecințe. Aceștia nu se vor putea debarasa niciodată de amintirile plăcute trăite alături de o persoană dragă și de aceea găsesc mereu motive să se lege de trecut.

Pești

Nativii zodiei Pești sunt extrem de sensibili și de aceea încearcă să țină de dragostea vieții lor indiferent de situație. Aceștia nu pot trece peste o despărțire și de aceea ajung să se întoarcă mereu la persoana iubită indiferent de cât răi i-a făcut sau dacă a fost respinsă. Încearcă mereu să repare lucrurile, chiar și cu riscul de a se face de râs.

Fecioară

De obicei fecioarele trec extrem de repede peste momentele grele însă atunci când e vorba de iubire, lucrurile nu mai stau deloc așa. Nativul acestei zodii va face tot ce îi stă în putință pentru a repara greșelile trecutului. Nu are importanță cât de greu va fi demersul deoarece are în vedere doar rezultatul.

Leu

Leii au un orgoliul ieși din comun dar atunci când vine vorba de o despărțire, uită de toate principiile lor și fac orice pentru a salva o relație ce a însemnat ceva pentru ei. Aceștia se așteaptă ca mereu să fie primiți înapoi și oricât de mult ar fi greșit sau chiar dacă respingerile au fost evidente, nu vor înțelege niciodată că există un sfârșit pentru orice.

Capricorn

Capricornii sunt adepții relațiilor stabile și de aceea nu ar concepe niciodată să o ia de la capăt. Din acest motiv, țin cu dinții de orice relație și se întorc mereu după despărțiri. Dacă și-au pus în cap că până la sfârșitul vieții trebuie să fie alături de acea persoană, fac tot posibilul pentru a îmbătrâni în compania persoanei iubite.

Săgetător

Săgetătorii sun firi independente și libertine și de aceea au uneori tendința de a se considera fără obligații însă în momentul în care o relație se termină, realizează că erau dependenți de persoana ce a fost lângă ei. Asta îi determină să calce pe toate orgoliile și să ceară împăcare. Nu își pierd niciodată speranța și insistă până ceea ce își doresc se concretizează.