Aceste 5 zodii sunt născute sub o stea norocoasă

nacut-sub-o-stea-norocoasa

Unele persoane par să aibă norocul mereu de partea lor. Află ce semne zodiacale sunt născute sub o stea norocoasă!

Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Săgetătorul este cel mai norocos semn zodiacal. Planeta sa dominantă este Jupiter, care a fost întotdeauna asociată cu norocul, generozitatea și abundența. Pentru Săgetator, viața în sine este o înșiruire bogată de experiențe și aventuri neprețuite. Săgetatorul își face propriul noroc prin simplul fapt că este cel mai optimist semn al zodiacului. Ei pot vedea partea bună a lucrurilor în aproape orice li se întâmplă.

Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Capricornul poate nu este primul semn zodiacal atunci când ne gândim la “stele norocoase”, dar cu siguranță este destinat succesului, indiferent de cât timp este nevoie a-l obține. Este o trăsătură unică pe care Capricornii o au. Determinarea Capricornului de a se ocupa de destinul său cu o înverșunare nemaiîntâlnită îi dă puterea de a investi cât mai mult în norocul de care are atâta nevoie.

Leu (23 iulie – 22 august)

Toată lumea iubește nativul din zodia Leu! Și mai cunoscut este faptul că Leul se iubește cel mai mult pe sine. Încrederea în forțele proprii este un element-cheie atunci când vine vorba de o viață plină de noroc. Leul atrage tot felul de energii pozitive de la alți oameni pentru a se încărca. Fiind o fire directă (uneori prea directă), Leul se simt confortabil să spună unui public exact ceea ce are nevoie, iar prezența sa este atât de impresionantă încât oamenii sunt dispuși să îi ofere ceea ce el cere.

Taur (21 aprilie – 20 mai)

Taurul este atras de bogăție, frumusețe și confort. Practic, este atras de tot ceea ce înseamnă “viață bună”. Valorile pe care nativul din această zodie le are și insistența cu care tratează ideea de securitate îl face să suficient de inteligent și de invidiat de cei din jur, și nu doar atunci când vine vorba de bogăția de ordin material. Teritoriul Taurului este format din oameni și idei de calitate, precum și obiecte fine. Ghinionul pur și simplu nu este permis să se apropie de proprietatea lor.

Pești (19 februarie – 20 martie)

Întorcându-ne în timp, la momentul în care oamenii nu descoperiseră încă planete dincolo de Saturn, Jupiter era și planeta dominantă a Peștilor. Neptun deține această poziție în aceste zile, însă multe dintre vechile asociații se aplică în continuare. Poate că cea mai mare calitate a Peștilor este empatia: abilitatea de a ințelege alte persoane la un alt nivel, unul mai profund și mai emoțional. Ei tind să înțeleagă cu o mai mare ușurință nevoile celorlalți și, astfel, se oferă să îi ajute în orice moment, prin toate resursele de care dispune. Acest tip de atitudine, pe lângă beneficiile pe care le are asupra psihicului unui nativ din zodia Pești, îi conferă o mare varietate de conexiuni utile în rețelele sale sociale și profesionale. Mai mult, devine invidiat de cei din jur.

Află de ce ești nefericit în funcție de zodie

afla-de-ce-esti-nefericit-in-functie-de-zodie

Semnele zodiacale pot fi adevărate maestre în arta nefericirii. Iată modalitățile prin care fiecare dintre acestea își produce și întreține propria nefericire.

Berbec

Ești nefericit când nu trăiești viața pe care ți-o dorești cu adevărat. Te-ai obișnuit cu lucrurile pe care le obții ușor sau care îți dau un anume confort, și ți-e greu să renunți la ele. În sinea ta știi care este adevărul, dar nu ești prea dispus să schimbi ceva. Preferi siguranța de moment unei investiții într-un viitor incert. Dar visezi în secret la aventură, sperând că într-o zi va deveni realitate.

Taur

Vrei să controlezi totul în jurul tău și acest lucru îți produce mereu nefericire. În loc să te bucuri de ceea ce ți se oferă, tu te gândești că există ceva și mai bun, la care nu ai acces. Faci la fel și cu oamenii. Le impui cum să gândească și ce să facă, convins fiind că știi cel mai bine. Încerci să obții ceea ce nu există, investind uneori toate resursele tale.

Gemeni

Ești atât de preocupat de cum te văd ceilalți și de succesul tău social că uiți cine ești cu adevărat. Ești nefericit pentru că nu-ți permiți niciodată să respiri măcar de unul singur. Trebuie să fii mereu pe scenă, ca să te faci remarcat, chiar dacă nu crezi în ceea ce faci. Măștile pe care le porți te epuizează mai mult decât îți dai seama.

Rac

Ești cel care are mereu grijă de ceilalți, în timp ce tu ești pe ultimul plan. Empatia ta îți aduce nefericire, pentru că de nevoile tale nu se ocupă nimeni. Ești închis într-o carapace și nici nu ai ști ce să ceri. Ești gata să oferi tot ce ai mai bun ca să ajuți pe altcineva, dar asta până la urmă ajunge să-ți dăuneze, răpindu-ți orice timp pentru tine. Chiar sănătatea ta poate fi afectată.

Leu

Faptul că nu accepți schimbările îți produce nefericire. Crezi că vremurile demult apuse au fost glorioase și că nu mai ai o asemenea viață în prezent. Comparațiile pe care le faci sunt nedrepte pentru tine, pentru că, de fapt, poți fi la fel de bun, doar că în alte moduri. Te simți presat să performezi la standarde pe care le-ai atins odată, iar asta vine la pachet cu lipsa aprecierii de sine.

Fecioară

Ești un perfecționist în toate aspectele vieții tale, chiar și în ce privește emoțiile. Nu vrei să recunoști că ai și tu momente grele ca toți ceilalți. Ești aproape de limita suportabilului, dar preferi să ții totul în tine. Nu vrei să arăți că ești vulnerabil pentru că o asemenea imagine nu te reprezintă. Această luptă cu tine însuți îți produce nefericire, pentru că ți-ai dori să fii consolat, dar nu-ți permiți.

Balanță

Îți dorești să nu superi pe nimeni și de aceea iți ascunzi adevăratele sentimente. Încerci să-i faci pe toți să aibă o părere bună despre tine, chiar cu prețul identității tale. Nu contează cine sunt acele persoane. De fapt, nici măcar nu sunt persoanele pe care le apreciezi sau în preajma cărora îți dorești să te afli. Ești nefericit pentru că pui efort în lucruri în care nu crezi.

Scorpion

Ți-e teamă că ceilalți îți vor observa defectele și te vor critica. Asta îți produce multă nesiguranță care este și sursa nefericirii tale. Nu poți fi tu însuți în fața acelor oameni care te evaluează sau pe care îi simți înclinați să te aprecieze negativ. Devii defensiv, pierzând complet controlul asupra situației. Dar totul se petrece in mintea ta, pentru că, de multe ori, ceilalți nici nu-ți observă stângăciile. Adevăratul critic ești chiar tu.

Săgetător

Te conformezi dorințelor și așteptărilor celor din jur, deși de multe ori îți dorești lucrurile opuse. Viața ta e mereu creată de altcineva și, chiar dacă te simți ca la închisoare, accepți orice numai ca să faci pe plac. Încerci să-ți dovedești loialitatea cu orice preț, iar acest lucru e mare generator de nefericire pentru tine, pentru că renunți la visele tale cele mai dragi.

Capricorn

Ai o imaginație bogată, dar cele mai bune idei ale tale rareori se concretizează. Poți să ai un mare succes, însă nu în domeniul la care aspiri de fapt. Faptul că nu reușești să dai un contur mai clar dorințelor tale este sursa nefericirii tale. Nu ești dispus să-ți asumi riscuri pentru a le împlini, poate pentru că nu crezi cu adevărat în ele.

Vărsător

Independența este lucrul care te motivează cel mai tare, iar când nu o ai, cantitatea ta de nefericire crește enorm. Nu poți face cu plăcere absolut nimic dacă ceva sau cineva te constrânge. Efectiv îți pierzi strălucirea, iar geniul inspirației tale dispare cu totul. Atunci te resemnezi, devenind cea mai acră persoană din lume.

Pești

Când nu poți să refuzi persoanele apropiate, deși ți-ai dori, simți cum propria viață îți scapă printre degete. Afecțiunea cu care ești înconjurat devine un preț prea mare pentru tine și, totuși, ești gata să-ți semnezi propria nefericire. Nu ai puterea necesară să-ți aperi drepturile, așteptând ca ceilalți să renunțe de bună voie la serviciile tale.

Ce nu suportă zodia Fecioară

ce-nu-suporta-zodia-fecioara

Fecioara reprezintă perfecționismul zodiacului și aceasta este cauza pentru care multe aspecte ale realității curente pot fi deranjante sau chiar insuportabile.

Nativii acestei zodii sunt nemulțumiți de multe aspecte care țin mai ales de relațiile interumane, dar și de mediul de lucru, de atmosefera familială sau de relația cu partenerul de viață. Lucrurile pe care nu le suportă cei născuți sub semnul acestei zodii pot fi remediate, dar este evoie de multe compromisuri și, de multe ori, nu există disponibilitate pentu acestea. Iată câteva dintre cele mai frecvente lucruri pe care nu le suportă zodia fecioară.

  • O fecioară nu suportă să fie contrazisă

Evitați să intrați în polemici cu fecioarele; acestea vor evolua în discuții contradictorii și chiar în conflicte de interese. Nativii fecioară nu suportă să fie contraziși, să primească reproșuri sau contraargumente. Cel mai adesea, aceștia țin să demonstreze că au dreptate și vor face tot ce este posibil ca să demonteze orice fel de opinie potrivnică.

  • Minciuna

Fecioarele nu suportă minciuna, deși, chiar ele însele mai apelează uneori la aceasta. Dacă mințiți o fecioară riscați să îi pierdeți complet încrederea. Nativii acestei zodii nu suportă să fie mințiți și datorită orgoliului lor, acesta fiind și cauza pentru care fecioarele nu pot trece peste un neadevăr și nu pot ierta astfel de gesturi.

  • Fecioarele nu suportă să li se poarte de grijă

Nativii fecioară sunt foarte independenți și țin cu orice preț să dovedească acest lucru. Aceștia nu agrează persoanele care le poartă o grijă excesivă sau care tind să le scutească de anumite eforturi. Fecioarele preferă să se descurce pe cont propriu și nu suportă să fie ajutate, decât în cazuri extreme. Dacă vă doriți cu tot dinadinsul să spijiniți o fecioară, ați putea deveni un factor sufocant pentru aceasta și veți fi îndepărtat.

  • Subordonarea

Nativii fecioară se simt cel mai bine atunci când se află în postura de lider. Aceștia nu suportă să fie coordonați sau să primească ordine. Fecioarele nu dau randament atunci când sunt controlate și merg pe principiul „o fac în felul meu sau nu o fac deloc”. Nu încercați să dominați un nativ fecioară pentru că acesta va fi deranjat în mod vizibil.

  • O fecioară nu suportă încălcarea regulilor

Fecioarele pun mare preț pe reguli și vor cu orice preț ca acestea să fie respectate. De fapt, fecioarele sunt cele care fac regulile și care au pretenția ca acestea să fie aprobate de cei din jur. Încălcarea normelor este insuportabilă pentru o fecioară; aceasta este conservatoare și nu agrează nicio formă de rebeliune.

  • Reproșurile

Un nativ fecioară nu suportă să i se atragă atenția asupra unei greșeli sau asupra a ceva ce nu a făcut corect. Reproșurile sunt insuportabile pentru fecioare deoarece acestea sunt obișnuite să facă totul ca la carte și să aibă un comportament exemplar. Nu îi atrageți atenția unei fecioare dacă aceasta a fost stângace – se va simți jignită și va reacționa neplăcut.

  • Competiția

Cei născuți în zodia fecioară nu suportă competiția; le place să fie mereu pe primul loc și nu agrează ideea conform căreia ar putea fi depășiți. Fecioarele au spirit competitiv destul de dezvoltat, dar nu suportă să îl pună în practică și, mai ales, nu-și suportă competitorii. Nu provocați o fecioară în scopuri competiționale căci aceasta poate fi foarte determinată.

Scorpionul…daca il superi l-ai pierdut pentru totdeauna

scorpionul

Scorpionul este un semn de apă, negativ, feminin. Caracteristicile principale ale acestei zodii sunt ambiția, puterea, curajul și devotamentul.

Scorpionii sunt foarte loiali, dar și foarte răzbunători. Odată ce a intrat într-un conflict de interese, nativul scorpion va face tot ce îi stă în putință pentru a triumfa. De asemenea, dacă îi sunt încălcate principiile sau credințele, un scorpion va prefera să rupă orice fel de relație cu semenii săi și să nu se mai implice în niciun fel în acestea. Nativul scorpion tinde să fie destul de solitar și poate renunța cu ușurință la relații strânse dacă va considera că acestea îi sunt nocive.

Scorpionii se supără repede

Unui nativ scorpion i se poate greși cu ușurință pentru că acesta impune o multitudine de reguli în relațiile interumane. Scorpionilor li se pare absolut firesc să pună condiții, iar dacă cei din jur nu le agrează aceștia pot fi excluși și îndepărtați fără nicio urmă de regret.

De asemenea, nativul scorpion este foarte principial și conservator. Acesta nu are un spirit inovator foarte bine dezvoltat, fapt pentru care pune mare preț pe concepțiile sale bine înrădăcinate. Dacă acestea sunt contestate, scorpionul tinde să fie răzbunător și individualist.

Există și motive mai puțin importante care îi supără destul de tare pe scorpioni. Aceștia interpretează foarte mult, chiar și cuvinte, replici sau gesturi, și se supără dacă însemnătatea lor este una nepotrivită. Chiar dacă interlocutorul a vrut să transmită un alt mesaj, un scorpion va înțelege ce va dori și va acționa ca atare.

Cum reacționează scorpionii când se supără?

Este bine să evităm un scorpion supărat, căci acesta poate acționa conform impulsurilor de moment. În momentul în care un nativ scorpion este vădit deranjat de o anumită acțiune, acesta se va retrage și va căuta modalitatea perfectă de aplăti cu aceeași monedă. Există câteva etape pe care nativii scorpioni le parcurg în momentul în care se supără:

  • Întrerup orice modalitate de comunicare – un scorpion supărat nu vă va mai vorbi și nu vă va da niciun semn din momentul în care el consideră că ați greșit. Orice mod de a comunica este sistat în mod voit.
  • Ignorarea – este cea mai la îndemână metodă prin care un scorpion își exprimă supărarea. Acesta va ignora complet persoana pe care o consideră vinovată.
  • Izolarea – nativul scorpion are tendința de a se refugia în propriile gânduri în momentul în care este supărat. Acesta preferă să se izoleze de grupul în care nu se mai simte confortabil.
  • Răzbunarea – dacă știți că ați greșit în fața unui scorpion, trebuie să vă așteptați la unele consecințe care nu vor întârzia să apară. Scorpionul este genul de nativ care nu își lasă polițele neplătite, atfel că acesta va plăti cu aceeași monedă tuturor celor ce l-au supărat.

Putem recupera prietenia unui scorpion după ce l-am supărat?

De cele mai multe ori, nu. Un scorpion supărat este pierdut pentru că acesta nu poate ierta și nu poate uita. Nativul scorpion păstrează ranchiuna în timp și aceasta poate fi sporită în momentul în care se încearcă o eventuală împăcare. Există câteva excepții în care scorpionul poate fi mai iertător și anume situațiile în care sentimentele sunt mai puternice decât supărarea. Ce-i drept, acest gen de situații apar foarte rar, pentru că scorpionul este capabil să se supere chiar și pe persoanele foarte apropiate.

Iată la ce boli ești predispusă în funcție de zodie

boli la care esti predispus

Toți suntem influențați de astre iar starea noastră de sănătate depinde foarte mult de acest lucru. Iată la ce boli ești predispusă în funcție de zodie.

Berbec (21 martie-20 aprilie)

Ești sub influența plantei Marte și de aceea ești extrem de dinamică și ai o energie fizică uimitoare. Ești extrem de sensibilă și emotivă și uneori devii extrem de nervoasă. Pentru a scăpa de toate energiile negative și pentru a-ți îmbunătăți circulația ar trebui să faci cât mai multă mișcare. Ești predispusă la tulburări mentale, la dureri de cap dar și la răniri accidentale. Trebuie să fii extrem de atentă la orice tulburare deoarece se poate transforma în ceva mai grav. Încearcă să consumi alimente cu un conținut cât mai bogat de fosfat și de potasiu.

Taur (21 aprilie – 20 mai)

Te afli sub semnul planetei Venus și ești zodia ce se află sub semnul unei mari dragoste de viață. Ești extrem de predispusă la boli de stomac și de aceea ar trebui să fii foarte atentă la tot ceea ce consumi. Amigdalita și Laringita sunt bolile de care trebuie să te ferești cel mai mult. Dispui de un temperament limfatico-nervos i trebuie să îți supraveghezi mereu tensiunea arterială. La o vârstă mai înaintată pot apărea tulburări de circulație arterială și de aceea este recomandat să ai o alimentație bogată în sulfat de sodiu.

Gemeni (21 mai – 22 iunie)

Nativii acestei zodii au o constituție destul de fragilă și obosesc foarte repede însă vor avea o viață lungă datorită vitalității nervoase. Aceștia sunt extrem de predispuși la tuberculoză, boli oculare, pulmonare și tulburări hepatice. Ar trebui să încercați să consumați cât mai multe alimente cu un conținut ridicat de clorură de potasiu.

Rac (22 iunie – 22 iulie)

Racii au un organism extrem de sensibil și de aceea trebuie să mare grijă la starea ta de sănătate. Ești extrem de predispusă la boli ale stomacului, reumatisme, constipații sau la circulație proastă. Treci foarte ușor de la o stare la alta și deseori ești emoționat, tristă și extrem de îngândurată.

Leu (23 iulie – 22 august)

Leii au un caracter extrem de vioi și energic și de obicei sunt feriți de foarte multe afecțiuni. Te însănătoșești foarte repede. Totuși, poți avea mici afecțiuni ale articulației și trebuie să  fii extrem de atentă la toate simptomele. Ar fi indicat să consumi alimente cât mai bogate în vitamina A, D și H2.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Fecioarele suferă în general de boli cum ar fi afecțiuni ale stomacului, ficatului sau a pancreasului. Poți avea afecțiuni ale tranzitului intestinal și trebuie să ai mare grijă la acest lucru. Fecioarele suferă în copilărie de toate bolile specifice vârstei iar la maturitate au tendința de a fi ipohondre, consumând medicamente în exces, Cel mai indicat ar fi să consumi orez, verdețuri, citrice ouă și pește.

Balanță (23 septembrie – 23 octombrie)

Balanțele sunt predispuse la afecțiuni precum nefrita, colica renală sau iremie. Ești extrem de sensibilă din punct de vedere psihic iar persoanele mai în vârstă sunt mult mai predispuse la migrene. Trebuie să adopți un regim alimentar bazat pe cât mai multe legume și fructe.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Reprezentanții acestei zodii pot suferi de hemoroizi, hepatită sau afecțiuni ale organelor sexuale externe și interne. Trebuie să ai mare grijă la aceste afecțiuni și să te prezinți la medic după orice mic simptom. Scorpionii se refac destul de greu după o boală și de aceea cel mai bine ar fi să o prevină. Ar trebui să consumi cât mai mult ardei gras, ceapă, nuci, spanac și orice conține mult calciu.

Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Săgetătorii ar trebui să aibă foarte mare grijă la tulburările de natură sanguină, fracturi de femur, sciatică, boli de ficat sau calculi biliari. Trebuie să ai mare grijă la alimentație și să consumi cât mai des păstârnac, ficat de pasăre, verdeață, gălbenuș de ou, morcovi și salate.

Capricorn (21 decembrie – 16 ianuarie)

Capricornii pot suferi de afecțiuni hepatice, dermatită sau pancreatită și de aceea ar trebui să fie extrem de atenți. Aceștia sunt extrem de rezistenți în fața bolilor dar asta nu înseamnă că sunt total imuni. Capricornii pot deveni triști foarte ușor iar melancolia excesivă le poate face foarte mult rău. Încearcă să consumi cât mai multe cereale, gutui, sfeclă, spanac, dar și alte vitamine ce conțin vitamina C.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Vărsătorii au deseori stări nervoase însoțite de tulburări ale somnului și pot suferi deseori de atacuri de panică. Din cauza tulburărilor nervoase aceștia sunt foarte predispuși la boli precum tahicardia, varice, hemoroizi sau chiar afecțiuni gastrice. Încearcă să consumi cât mai mult porumb, mere, ridichi, țelină, alune sau citrice.

Pești (19 februarie – 20 martie)

Peștii sunt extrem de sensibili și pot răci foarte ușor, mai ales în perioada rece. Aceștia pot deveni foarte repede atașați de sedative, alcool, tutun sau chiar droguri și de aceea trebuie să fie e extrem de atenți la factorii externi. Aceștia ar trebui să consume cât mai multe fructe și legume dar și pește și cereale integrale.

Ce iți poate schimba viața în funcție de zodie

ce-iti-poate-schimba-viata-in-functie-de-zodie

Fiecare semn zodiacal are propria capacitate de a produce schimbare în viața sa. Descoperă în ce fel trebuie să se autodepășească pentru a reuși.

Berbec

Ești o fire energică și ambițioasă, îți place să-ți trăiești viața din plin și spui da oricărei provocări. Nici dacă ai vrea nu ai avea vreodată timp să te plictisești. Schimbările majore în viața ta sunt aduse de curajul tău, de firea ta puternică, de faptul că ești gata să-ți asumi riscuri. Dar ai nevoie să-ți atenuezi impulsivitatea atunci când o mare oportunitate îți apare în cale.

Taur

Ești o fire practică, ai principii puternice și un simț estetic deosebit, dar nu ești cel mai înfocat adept al schimbării. Ești precaut, cântărești lucrurile bine, întorcându-le pe toate părțile; de multe ori însă amâni deciziile, chiar preferi să rămâi pe loc decât să riști. Schimbarea ar putea veni în urma unui moment de cotitură, care te va forța să-ți valorifici abilitățile.

Gemeni

Ești spiritual, adaptabil, comunici excelent, iar în privința schimbării ești maestru, nimeni nu te întrece. Chiar dacă urmărești orice lucru nou cu aviditate, nu ești deschis către a-ți transforma viața total. Pentru ca aceasta să se întâmple ai nevoie să primești cele mai bune argumente, ceea ce nu este chiar floare la ureche în ce te privește.

Rac

Ești sensibil, plin de compasiune pentru ceilalți, ai tendința să protejezi și să te ocupi de nevoile altora. În sinea ta însă nu ai încredere în ceilalți și îi judeci destul de aspru, ceea ce te face extrem de vulnerabil în situațiile dificile. E posibil să-ți schimbi viața doar dacă renunți la carapacea ta de temeri și te lași condus de aspirații și de instinctele tale ascuțite.

Leu

Ai multă încredere în tine, ești un lider înnăscut și ești deosebit de generos. Ai însă o mare nevoie să primești atenția și admirația tuturor, ceea ce te poate face să pari arogant și superior. Ești capabil să produci schimbare, însă doar dacă este vorba de o misiune sau o cauză. Nu vei investi resurse în proiecte mărunte, pentru că nu-ți aduc satisfacție.

Fecioară

Ești modest, dedicat și ești poate cea mai analitică zodie; ești meticulos, cu o mare capacitate de concentrare. Dar ești avocatul perfecțiunii și al măiestriei, ceea ce te face greu de mulțumit și chiar disprețuitor atunci când standardele nu sunt atinse. Schimbarea se produce pentru tine când îți dai seama ce performanțe poți realiza. Pentru asta însă ai nevoie să reduci la tăcere criticul din tine.

Balanță

Ești ocrotitorul dreptății și cel care crede că armonia între oameni e posibil de obținut. Dar în sinea ta ești instabil, nehotărât și neliniștit. Îți asumi mari responsabilități, deși nu crezi până la capăt în forța de a le îndeplini. Nu ești amator de schimbare, pentru că ești mult prea încărcat de poverile altora. Dacă îți vei concentra eforturile asupra vieții tale, vei face pași majori către schimbări de care ai mare nevoie.

Scorpion

Ești misterios, atrăgător și un om de bază, dar ești și periculos, răzbunător și secretos. Ambițiile tale sunt atât de mari că poți cuceri munții. Însă aria de viață unde ai multă nevoie de schimbare este cea a relațiilor. Poți fi capabil de transformări mărețe odată ce îți deschizi inima și te arăți așa cum ești.

Săgetător

Optimist, încrezător în forțele proprii și aventurierul suprem, ești și cel care face pariuri câștigătoare aproape întotdeauna. Ai un fler fantastic, dar și tendința spre exagerare și rebeliune. Nu ți-e teamă de nimic în afară de angajamente care pot duce la pierderea libertății. Dar nu-ți pot făuri schimbările pe care le dorești decât în situații excepționale. Ești prea nerăbdător și uneori prea naiv; ai nevoie de maturizare înainte să iei decizii radicale.

Capricorn

Responsabil, disciplinat și foarte harnic, trăiești pentru ambițiile tale. Țintești sus, iar perseverența ta ar putea fi luată drept indiferență față de alți oameni și egoism. Schimbările la tine sunt metodice, graduale și bine gândite. Nu o să faci vreodată o transformare radicală a vieții tale decât dacă vei forțat de împrejurări. Iar atunci viața ta va fi mult mai bună.

Vărsător

Excentric, original și sigur de sine, ai o personalitate aparte și trăiești pentru a fi în serviciul celorlalți. Schimbarea e pentru tine cât se poate firească, o creezi în fiecare zi, ai o viziune clară asupra ei. Însă dacă ceva te dezamăgește îți pierzi forța de inovație și entuziasmul, devenind apatic și critic al oricărei transformări. Ai nevoie de o stare de spirit bună pentru a aduce schimbări benefice în viața ta.

Pești

Visător, delicat, cu atribute de martir, vezi în profunzimea lucrurilor. Ești sprijinul celor slabi, prietenul săritor la nevoie. Dar urăști să te confrunți cu realitatea dură a unor situații. Te retragi în lumea ta, refuzând orice dialog. Acest comportament îți subminează șansele de schimbare. Doar depășindu-l vei obține lumea mai bună la care aspiri.

Ce nu suportă o Fecioară

ce nu suporta o fecioara

Fecioarele sunt întotdeauna liniștite, așa că s-ar putea să ți se pară destul de dificil să le tulburi echilibrul. Cu toate acestea, există câteva lucruri pe care, dacă le vei face, cu siguranță îți vei da seama că ai supărat o Fecioară. Află care sunt acelea!

Nativii din zodia Fecioară ar putea considera enervantă ideea de a sta prin preajma unor persoane foarte spontante și gălăgioase, care nu obișnuiesc să gândească înainte de a acționa. Aceștia au nevoie de spațiul lor, iar cei care doresc să le fie alături trebuie să le acorde foarte mult timp pentru a se acomoda.

Cei care înțeleg că un nativ din zodia Fecioară pune foarte mult accent pe intimitatea sa vor avea mai multe șanse să se apropie de el. De cealaltă parte, o Fecioară va evita pe cât se poate persoanele care i-ar putea perturba echilibrul. Acesta este și motivul pentru care se întâlnește rareori cu cei născuți sub semnul zodiacal al Berbecului, cunoscuți pentru caracterul lor rebel și pentru lipsa lor de răbdare.

Nativilor din zodia Fecioară nu le plac lucrurile pe jumătate făcute și întotdeauna termină ceea ce au început. Este important pentru ei să își ducă la bun sfârșit planurile și să își îndeplinească obiectivele pe care și le-au pus în minte. Nu acceptă niciodată să fie înfrânți și se dedică în totalitate proiectelor pe care le încep.

Fecioarele sunt extrem de punctuale. Totodată, același lucru este pretins și din partea celor cu care interacționează. Nativii din această zodie urăsc oamenii care întârzie și nu consideră nicio scuză suficient de bună pentru acest lucru. Sunt extrem de serioase în activitățile pe care le desfășoară și consideră că asta este calea spre succes.

Un alt lucru pe care Fecioarele îl urăsc cu desăvârșire este falsitatea. Fie că este vorba de prieteni sau despre persoana iubită, nativii din zodia Fecioară nu suportă persoanele care joacă un rol în fața lor. Preferă în jurul lor oameni sinceri și de calitate, care să le spună adevărul, oricât de dureros ar fi acela. Complimentele siropoase sunt de evitat în conversațiile cu Fecioarele.

De asemenea , Fecioarele sunt perfecționiste și mereu caută ca toate lucrurile să fie la locul lor. Nu este nimic mai enervant pentru această zodie decât dezordinea. Atenția la detalii este o calitatea definitorie pentru nativii din zodia Fecioară. Oamenii care nu se conformează cu aceste lucruri nu vor intra niciodată în grațiile lor.

Fecioarele sunt cunoscute ca fiind rafinate, amabile, sensibile și modeste. Nu acceptă să aibă în preajma lor persoane cu un comportament vulgar și neglijent sau lipsite de respect. Fecioarele pur și simplu nu îi înțeleg pe cei care nu iau în considerare consecințele acțiunilor lor.

Atunci când sunteți în vizită la o Fecioară, este recomandat să nu atingeți niciunul dintre posesiunile sale și să nu schimbați poziția lor, deoarece ați putea fi considerat neglijent și nepoliticos. Fecioarele sunt genul de persoane care citesc cu atenție manualul de instrucțiuni înainte de a asambla ceva.

Singura femeie din zodiac care spune mereu adevărul

singura femeie care spune adevarul

Fire directă și extrem de sinceră, femeia născută sub acest semn zodiacal îți va spune mereu adevărul, oricât de neplăcut ar fi. Află care este aceasta și care sunt consecințele pe care le suportă în urma acestei atitudini!

Femeia Săgetător este cunoscută ca fiind o persoană deschisă cu cei din jurul său. Cei din anturajul său știu faptul că sinceritatea sa este debordantă, uneori poate chiar dusă la extrem. Va spune adevărul indiferent dacă acesta îi va deranja pe cei din jur. Își asumă acest lucru pe deplin. Preferă să nu se ascundă după cuvinte și să îmbrace totul într-o minciună plăcută auzului doar din dorința de a menaja.

Prietenii știu că, atunci când au nevoie de o părere onestă, pot apela oricând, fără menajamente, la femeia Săgetător. Deși mulți condamnă acest gen de comportament, considerându-l jignitor, femeia Săgetător urăște cosmetizările.

Mai mult decât atât, ține neaparat ca și persoanele din jurul său să fie sincere față de ea, chiar și atunci când este vorba de critici sau de vorbe care ar putea aduce suferință. În opinia sa, sinceritatea stă la baza oricărui gen de relație. Fără ea, nu este posibil să se construiască ceva serios și de durată. În cazul în care se simte mințită sau înșelată, femeia Săgetător va șterge persoana respectivă din viața sa fără să se uite în urmă și îi va pierde respectul pentru totdeauna. Niciun pretext nu va fi suficient de bun pentru a motiva o minciună, ci din contra, va înrăutăți situația.

Uneori, femeia Săgetător poate avea de suferit de pe urma sincerității sale extreme. Apropiații săi pot fi profund afectați de cele spuse de ea. Uneori, un cuvânt poate durea mai mult decât o palmă. Totuși, chiar dacă este conștientă de cele amintite, prefer să fie o persoană asumată și să se ghideze după motto-ul „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”. Este posibil ca acesta să fie și motivul pentru care cersul său de prieteni este destul de restrâns, însă este convinsă că prieteniile închegate, fie ele puține, vor dura întreaga viață. Astfel, prietenii de calitate compensează numărul dușmanilor formați în urma celor spuse de femeia Săgetător.

Mai mult decât onestitatea exprimată față de cei din jurul său, pentru femeia Săgetător este mai important să fie sinceră cu ea însăși. Practic, asta o definește ca persoană. Tocmai de aceea urăște bârfa și vorbele spuse pe la spate, cu atât mai mult cu cât aceste vorbe nu sunt nici măcar adevărate. Femeia Săgetător nu se va implica niciodată în discuții despre alte persoane și nu va suporta persoanele care fac acest lucru.

Cea mai bună parte legată de sinceritatea femeii Săgetător este aceea că orice secret este în siguranță la ea. Poți avea încredere să îi mărturisești până și cele mai intime detalii din viața ta, ea nu le va împărtăși cu nimeni altcineva, oricât de picante ar fi. Mai mult, îți va expune realitatea din perspectiva sa atunci când nu îți dai seama de consecințele anumitor situații.

Care este simțul tău predominant in functie de zodie?

simturi

Nativii din aceeași zodie au anumite trăsături senzoriale comune – un simț din cele 5 care le domină personalitatea. Cum te poate influența simțul tău predominant?

Semnele de Pământ(Taur, Fecioară, Capricorn): Creatori de parfumuri
Cu toți știm că: pe Tauri „nu îi putem duce de nas”, Fecioarele întotdeauna miros „ceva necurat la mijloc”, iar nativele din zodia Capricorn „simt de la o poșta” mireasma unei oportunități în carieră!

Simțul olfactiv este cel mai bine dezvoltat la nativii semnelor de Pământ, identificând cea mai diluată aroma de trandafiri și resimțind cel mai neplăcut miros de la o distanță mare. S-ar spune că ei pot diferenția mai mult de 800 de mostre ale unor esențe naturale și sintetice! Faceți-vă bagajele! Grasse, capitala mondială a parfumurilor, vă așteaptă!

Semnele de Apă(Raci, Scorpioni, Pești):  Degustători de vin și chefi renumiți
Racii nu te uită niciodată dacă atitudinea ta le-a lăsat un gust amar, Scorpionii combină cel mai bine aromele, iar Peștii s-au născut degustători!
Simțul gustativ este fin dezvoltat în cadrul semnelor de Apă, papilelor lor linguale fiind foarte sensibile la o paletă variată de gusturi și arome. Îți înșiruie toate mirodeniile dintr-o farfurie și te fascinează când îți vorbește despre notele florale ale vinurilor Riesling, nu-i așa?

Semnele de Foc (Berbec, Leu, Săgetător): Pictori sau, pur și simplu, persoane pragmatice
Berbecii nu au încredere decât în ce „au văzut cu ochii lor”, Leii preferă fotografia, iar Săgetătorii sunt guvernați de verbul „eu văd”.

Simțul vizual ghidează aceste zodii care își construiesc opiniile și acordă încredere persoanelor pe baza imaginilor formate, spunând, adesea: „trebuie să văd eu despre ce este vorba”. De asemenea, au un simț cromatic bine dezvoltat. Nu trebuie să te mire dacă acești nativi văd mai multe nuanțe decât tine într-un tablou!
Semnele de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător): Comunică prin gesturi și îmbrățișări
Cucerești Gemenii prin modul atent în care le mângâi palmele, Balanțele te ating cu multă duioșie, iar Vărsătorii sunt mereu dornici de a-ți oferi o îmbrățișare încurajatoare.

Comunicarea nonverbală și contactul direct sunt modurile principale prin care aceste zodii aleg să își exprime sentimentele și încrederea. Îți strâng mâna cu multă căldură, îți oferă o îmbrățișare energică, îți ating umărul încurajator sau îți oferă umărul lor pentru descărcarea dezamăgirilor. Nu este exclus să îi întâlnim drept actori de teatru sau film!
De cele mai multe ori convențiile sociale și regulile de politețe restricționează expunerea explicită a acestor simțuri ce ne guvernează personalitatea. Se pot, totuși, remarca anumite obiceiuri care sugerează o afinitate pentru un anumit simț: îmbinarea armonioasă a parfumurilor, alegerea perfectă a vinului de la cină, asortarea vestimentației și a pantofilor, mângâierea maternă sau îmbrățișarea caldă care te umple de energie.

Aceste cupluri nu vor rezista dupa ce se vor muta impreuna! Aveti grija!

cuplu care se muta

Orice relație este perfectă la început și chiar dacă avem impresia că mereu totul va fi roz, există trei cupluri ce nu vor rezista, cu siguranță, după ce se vor muta împreună.

Aceste relații se vor încheia după ce cuplurile se vor muta împreună.

Rac și Capricorn

La început, relația dintre cei doi va fi doar lapte și miere. Racii sunt extrem de iubitori, romantici și tandri și vor face în fiecare secundă gesturi cu care să își bucure partenerul. Capricornii sunt mereu mai pragmatici și de aceea nu vor putea fi pe aceiași lungime cu persoanele iubite, mai ales atunci când se vor muta împreună și vor petrece mai mult timp unul în compania altuia. Din acest motiv cei doi nu pot conviețui împreună și vor ajunge la despărțire.

Fecioara și Balanța

Fecioarele sunt extrem de inteligente iar Balanțele iubesc acest lucru. Relația dintre cele două semne zodiacale este perfectă până în momentul în care se mută împreună. Chiar dacă cele două persoane se completează perfect se pare că armonia nu poate rezista prea mult timp. Balanța are nevoie să fie mereu înconjurată de oameni iar Fecioarele au nevoie de mai mult timp în liniștea căminului.

  Pești și Berbec

Peștii sunt extrem de iubitori și de sensibili și vor fi mai mult decât atrași de caracterul puternic al Berbecului. Peștii sunt persoane de încredere iar Berbecii știu că se pot baza mereu pe aceștia. Aceștia trăiesc liniștiți, fără să analizeze ceea ce se petrece în jurul lor. Mutatul împreună nu îi mai poate ține departe de realitate iar asta le strică definitiv relația. Cei doi nu pot trăi împreună și de aceea drumurile lor trebuie să se separeu.