Când iubești un Berbec trebuie să ții cont de aceste lucruri

Nativii Berbec sunt cele mai pasionale prezențe din zodiac. Aceștia iubesc pătimaș, dar și fugitiv. Un berbec nu are limite în iubire și acționează instinctual, iar partenerul trebuie să fie foarte tolerant.

De asemenea, când iubiți un Berbec, trebuie să aveți disponibilitatea de a accepta multe schimbări și de a face față situațiilor imprevizibile. În relația cu un berbec trebuie să aveți în vedere câteva trăsături esențiale ale acestui nativ.

Un berbec se plictisește repede

Nativul Berbec are o energie de nestăvilit în cuplu. Acesta este într-o continuă alergătură după noutate și adrenalină. Nu vă lăsați partenerul berbec să se plictisească deoarece riscați ca monotonia să se instaleze iremediabil în cuplu. Căutați mereu experiențe noi împreună și bucurați-vă de ele. Timpul petrecut în doi trebuie să fie cât mai interactiv.

Impulsivitatea

Dacă aveți un partener berbec, trebuie să compensați caracterul impulsiv al acestuia cu o atitudine calmă și foarte înțelegătoare. Berbecii au tendința de a isca discuții în contradictoriu și conflicte de amploare, fapt pentru care partenerii lor de viață trebuie să fie deosebit de toleranți. Încercați să nu puneți paie pe foc într-un conflict cu partenerul berbec deoarece consecințele pot fi foarte dăunătoare relației de cuplu.

Pasiunea

În relația de iubire cu un berbec pasiunea poate atinge cote maxime. Aceștia se dăruiesc în totalitate partenerului lor și nu au limite în amor. Un astfel de partener vă va oferi momente de neuitat, iar o astfel de relație este, cu adevărat, memorabilă. Deși un nativ berbec nu va pune totul pe tavă de la început, pasiunea cu care acesta iubește vă va face să îl prețuiți foarte mult pe măsură ce o veți descoperi.

Berbecul nu este un sprijin sigur

Este bine cunoscut faptul că unui berbec nu îi place să își asume responsabilități prea mari. În momentul în care cuplul ajunge într-o situație limită, acesta poate renunța cu ușurință și poate căuta confortul în altă parte. De asemenea, berbecul nu este un bun sfătuitor și tinde să meargă pe individualitate în rezolvarea problemelor. Dacă iubiți un berbec, țineți cont de instabilitatea cu care vă puteți confrunta, dar nu încercați să îl schimbați în mod radical, ci treptat.

Comunicarea

În relația cu un berbec, comunicarea trebuie să fie asul vostru din mânecă. Puteți să deprindeți tehnici prin care să vă descoaseți partenerul berbec în mod subtil, pentru că acesta nu este genul care să vă mărturisească ce gândește. De asemenea, dacă vă confruntați cu probleme de cuplu insistați pe aspectul comunicării, fiincă un berbec va prefera să se închidă în sine și să lase lucrurile să evolueze în voia sorții.

Berbecul asigură voia bună în cuplu

Cu riscul de a părea infantil, un berbec va pune mereu distracția în prim plan, mai ales în relația cu partenerul de viață. Amuzamentul este unul dintre punctele forte ale unui nativ berbec, iar acest lucru poate costitui atât o calitate, cât și un defect. Partenerul berbec poate trata cu amuzament chiar și situațiile serioase, fapt ce denotă uneori imaturitate.

Încrederea

Dacă aveți o relație cu un berbec, acesta vă va da senzația de securitate și vă va convinge să vă puneți toată încrederea în el. Aveți grijă, căci aceste lucruri pot fi înșelătoare. Nativul berbec este tentat să vă inducă în eroare și să vă creeze iluzia că totul este în regulă, când, de fapt, lucrurile între voi pot scârțâi. Aveți încredere în partenerul vostru berbec, dar nu mergeți întotdeauna pe mâna acestuia.

Personalitatea puternică a berbecului

Într-o relație cu un berberc este foarte posibil să fiți dominat deoarece un astfel de partener are o atitudine impunătoare și o personalitate puternică. Un nativ berbec este obișnuit să dețină controlul pe toate planurile, mai ales pe cel sentimental, astfel că va fi nevoie să vă complaceți într-o ipostază de subordonare care nu vă va deranja atât timp cât partenerul vă mulțumește din toate punctele de vedere.

Berbecul este dependent de afecțiune

Chiar dacă nu obișnuiește să arate acest lucru, un berbec are nevoie de multă afecțiune și de fapte doveditoare ale acesteia. Dacă iubiți un berbec, arătați-i frecvent acest lucru și faceți asta într-un mod cât mai evident. Berbecul are nevoie să se simtă iubit și să creadă cu tărie că este în centrul universului partenerului de viață. Este posibil ca un nativ berbec să nu întoarcă iubirea care i se dăruiește, dar veți primi, în schimb, apreciere și un respect deosebit.

Egoismul

Un berbec va pune mare preț pe dorințele și nevoile partenerului de viață, dar acestea nu vor fi primordiale. Mereu, pe primul plan, pentru berbeci, se află obiectivele lor personale. Nativii născuți în această zodie tind să fie destul de egoiști în relația de cuplu, dar nu își vor neglija partenerul. Interesul comun cade pe plan secund, în favoarea interesului personal.

loading...